Aveam nevoie de un HDD de 500 GB, defapt inca am nevoie, si cum preturile au explodat in ultima vreme pentru ca producatorii, furnizorii si nu in ultimul rand magazinele online au dorit sa castige cate un ban rapid si cinstit am decis sa fac munca de cercetas asa ca am luat la rand toate magazinele online pe care le stiu in cautarea celei mai ieftin HDD de 500 de GB. Sambata, dupa cateva ore de munca neincetata, am zis ca am dat lovitura, am gasit in magazinul online SIGMANET.ro un HDD Seagate Barracuda 7200 de 500 GB la pretul de 299 RON insa acest lucru nu era un miracol prin prisma pretului afisat, am mai vazut si la alte magazine preturi bunicele, dar la stoc scria “cere informatii”, “la comanda” si alte texte de genul acesta insa la SIGMANET.ro scria “stoc suficient” si “livrare imediata din Showroom”, m-am entuziasmat intr-adevar, dar nu prea mult, era sambata asa ca urma sa astept pana luni sa vad ce si cum.

Luni am incercat sa-i sun insa nu a raspuns nimeni, am zis ca sunt oamenii prea ocupati asa ca am facut comanda, pretul era acelasi cu aceleasi specificatii “stoc suficient” si “livrare imediata din showroom”. Am specificat ca vreau ca produsele sa ajunga miercuri la mine pentru ca azi urma sa fiu plecat mai tot timpul pe teren (acum sunt la pauza :D).

Acum 10 minute m-a sunat un tip cu o voce groasa si plictisita sa-mi spuna ca citez: “Buna ziua, de la SIGMANET va deranjez, v-am sunat sa va spun ca produsele nu se afla pe stoc.”, am ramas un pic in stand-by pentru ca nu ma asteptam la asa ceva si dupa aceea i-am reprosat faptul ca pe site apare ca “stoc suficient”, dar mi-a taiat-o cu “nu este updatat”, ok, am inteles si “la revedere”. Acum na, mi-am adus aminte de o faza similara de acum cateva luni bune care din pacate se intampla cu acelasi magazin online.

Bineinteles ca si acum la ei pe site HDD-ul Seagate de 500 GB este in stoc cu livrare imediata din showroom, n-au timp sa updateze.

Deci, oamenii astia incearca sa prosteasca lumea punand preturi acceptabile, dar mai mult, afisand ca produsele sunt in stoc ca mai apoi dupa ce faci comanda (acum sigur o sa primesc mail-uri cu oferte de la ei), te suna sa-ti spuna ca nu sunt defapt in stoc si ca, atentie!,” trebuie sa le inlocuiti cu alte produse.” Marketing online!

Mah oameni buni, eu daca nu am, nu spun ca am, pentru ca nu-i frumos.