De mult doream sa scriu un review despre laptopul pe care il detin de peste doi ani de zile iar acum cred ca a sosit momentul.

Acest model este “dotat” cu un procesor Intel Pentium Dual-Core T2330 de 1,6 Ghz, o memorie ram de 2 Gb ddr2, un hard-disk cu o capacitate de 120 Gb (sata), o placa video Ati Radeon Express x1100(256 mb shared), un dvd-rw si un ecran de 15,4″ WXGA. Modelul acesta a beneficiat de o garantie de doi ani iar din fericire nu am avut nici cea mai mica problema cu el pana acum. Probabil ca unii ar spune ca este depasit avand in vedere dotariile standard ale laptopurilor din zilele noastre insa eu personal sunt extrem de multumit de el. Spun acest lucru pentru ca: in primul rand, atunci cand l-am achizitionat era unul din modelele clasei de mijloc, daca tin bine minte abia atunci a inceput isteria cu dual-core si aproape toata lumea credea ca pc-ul respectiv detine 2 procesoare separate care functioneaza simultan, uneori nici nu mai imi bateam capul sa le explic ce inseamna cu adevarat si le spuneam ca au dreptate. In fine, sa trecem la laptopul nostru sau al meu mai bine zis. Am resuit sa joc pe el  jocuri ca GTA San Andreas, NFS Most Wanted sau Fifa 2009 si asta in conditii decente avand in vedere si placa grafica “performanta”. Deci la capitolul jocuri de relaxare am stat bine pentru ca am depasit de mult perioada aceea teribilista in care ma jucam noapte/zi aproape fara oprire si eram inebunit dupa shootere.

Laptopul acesta este a doua mea experienta cu un portabil dupa ce in trecut(prin 2006) am avut o petarda de la Fujitsu Siemens, petarda de care am reusit sa scap dupa 4 luni de chin. Am fost sceptic cand am platit cei 2.100 ron(era la oferta :D) de calitatile lui insa cu timpul mi-a demonstrat ca a meritat toti banii pentru ca l-am carat mai peste tot unde am avut treaba, adica pe la Bucuresti, prin delta, prin nisipul “fin” de la Mamaia, etc., etc. si nu a avut nici o problema. Bateria tine acum in jur de 50-60 de minute dar ma jur ca am forjat-o la maxim. Laptopul a avut o perioda grea si aici ma refer la perioada canda trebuit sa-l car dupa mine la birou in fiecare zi astfel am reusit performanta de a-l tine aprins in jur de 14-16 ore/zi, aproximativ 18 luni si asta deoarece imi vandusem desktop-ul de acasa si dupa ce ma intorceam de la birou tot el tinea locul desktopului.

Este foarte usor de intretinut, se ajunge foarte usor la cooler-ul procesorului pentru a-l curata de praf si asta nu m-a facut decat sa ma bucur ca nu trebuie sa-l dezmembrez asa cum ar trebui la multe alte modele.

Capacitatea hard-diskului este mai mult decat necesara pentru nevoile mele, adica vreo 20 -30 de filme, poze, oferte in excel si muzica buna. 40-50 de giga raman liberi mai tot timpul asa ca nu vad de ce mi-as lua un laptop cu un hard de inspe mii de giga.

Memoria ram ma ajuta enorm pentru navigarea pe internet si de multe ori in Corel Draw sau alte programe de gen pe care le mai folosesc.

Procesorul nu este unul foarte bun( nu a fost nici la vremea lui) insa isi face treaba(mai greu uneori) destul de bine.

Tastatura nu este una zgomotoasa iar butoanele sunt pozitionate cum trebuie.

Nu prea am folosit touchpad-ul deoarece am avut mouse-ul pe care producatorul a decis sa-l dea la promotie impreuna cu o geanta pentru el.

Cu dvd-rw-ul am facut cateva sute de cd-uri si dvd-uri si inca functioneaza perfect.

In afara de difuzoarele stereo pe care le are, la el mai gasim si 4 porturi usb, slot de card SD si wireless.

Nu are: webcam, bluetooth sau fingerprint! – astea sunt deja fite :))

Concluzie:  Acest model de laptop este unul simplu insa are capacitatea de a-ti satisface nevoile. Este perfect pentru oamenii ce cauta un laptop de birou mai puternic decat cele standard.  Eu personal ma simt legat de el si nu cred ca o sa renunt prea usor la acest model. Daca ar fi sa folosesc 2 cuvinte pentru a-l descrie, acestea ar fi: simplu si puternic.

Voi ce laptop folositi? Cum l-ati descrie in cateva cuvinte?